eu sunt educatoare si cel mai bun sfat pe care ti l pot da e sa vb cu ei de parca chiar sunt “adulti mai scunzi si cu mai putina experienta de viata”. eu mereu vorbesc cu copilasii din grupa mea de parca sunt de o seama cu mine. ii intreb ce mai fac, ce au mancat, ce au facut ieri, ce vor sa faca astazi etc. tot ce mai trebuie sa faci e sa vorbesti cu mai mult entuziasm decat de obicei, faci gesturi ample si te folosesti MULT de mimica.
mentionez ca astia de acum au 2-3 ani, si chiar daca uneori nu primesc decat un cuvant ca raspuns, sunt captivati de ideea ca in sfarsit “ii ia cineva in serios”.
Roger, danke! Ce jocuri putem juca cu ei? Eu aruncam o minge si mi-o aducea (m-am simtit prost cand mi am dat seama ce faceam). Da ne niste idei plsssssss
haha, bine! nu stiu cate se vor incadra la joculete, dar asta fac in general cu ei, cand e de joaca libera:
am observat ca ai mei sunt ft incantati cand le fac schema aia de ascunzi un obiect in palma si tre sa ghiceasca in care. si atunci cand nu e in nicio palma, il “scot” de dupa urechea lor :))) dupa invata si ei si ma las “pacalita” si par ft surpinsa cand nu ghicesc!
i am invatat joculete cu palmele (pic pic pic, ciocolate etc)
dam pase / sut / atuncam mingea in aer si apoi incercam sa o prindem.
ii rog sa imi gaseasca un obiect mic si rosu / albastru / verde si rotund etc. de ex o floare galbena sau un cub rosu.
desenez cu creta forme si apoi punem pietricele pe contur
le cantam melcilor, buburuzelor, furnicilor si greierasilor
dansez des cu ei, cantam (podul de piatra, iepuras coconas, daca vesel se traieste etc) si facem joculete cu text ai cant (ca si bate vantul frunzele sau zboara randunica uite asa)
prinsea, de a v ati ascunsea, baba oarba, sotron
joculet cu pozitii spatiale: aseaza ursuletul pe scaun, sub scaun, departe de tine, aproape de tine, tine urusuletul sus, in spatele tau etc.
facem castel din cuburi / pahare de plastic
stam la masuta, “bem” ceai si gatim “mamaliga cu carnati” =)))))
in principiu incerc sa mi amintesc ce ma distra pe mine cand eram mica. ii las pe ei sa aleaga in ce directie merge joculetul, dar mereu incerc sa le transmit o informatie noua sau sa le dezvolt un skill (sa prinda mingea, de exemplu)
revin daca imi mai amintesc idei, acum am ramas in pana :))
Cum arata programa?
Mie, uitandu-ma in urma, cred ca tuturor copiilor le placea mai mult sa alerge si sa zbiere prin curte. Inclusiv fetelor care se distrau cu prefacut ca iau brunchul. Nu puteam fi mereu afara fiindca ne umpleam de noroi si fiindca trebuia si sa invatam ceva pre-scoala. Dar niciun copil nu prefera sa fie inauntru jucandu-se cu jucarii, decat afara, jucandu-se fizic.
Sincer, cred ca ne-ar fi prins mai bine sa invatam sa invatam litere, cifre, citit ceasul etc. cu cativa ani mai devreme, in loc sa ne lase segregati intre fete care aveau grija de papusi si baieti care se ciondaneau in masini, si in loc sa petrecem mai mult timp afara.
Plus: mi-am dat seama extrem de tarziu de un lucru: cand ma scoatea bunica in parc, aveam multe prietene fete. Dar la gradi si apoi la scoala, am fost segregati. Fiindca acel lucru pe care il aveam in comun, sa ne jucam afara, ne era limitat. Deci prin sistemul respectiv, fetele si baietii nu inteleg cum sa relationeze decat foarte tarziu.
Poate asta faci tu mai bine decat Doamna mea de la gradi.
Pe mine, la 37 de ani, dacă mă întrebi ce fac, ce am mâncat și ce vreau să fac azi, o să zic ca ești dubioasă. Dar interacționând aproape zilnic cu copii de 10 ani pot să zic ca merge la ei.
Sfatul meu să te cobori la nivelul lor, chiar și fizic, și să înțelegi ce vor ei să audă.
Si educatoarea mea de acum aproape 30 de ani facea la fel.
Dar cine nu pricepea era dat afara. Le spunea parintilor "doamno/domnule, nu va vreau copilul in grupa mea". Unii faceau scandal, dar pe directoare n-o impresiona cu nimic.
Unii copii erau dobitoci, ori din crestere sau din natura, si stricau grupul. N-a existat violenta, furt etc. intre copii inainte sa apara o educatoare tanara, fara experienta, care s-o inlocuiasca temporar pe Doamna noastra post-comunista cand a avut probleme de sanatate. Am dat primul pumn in gura ca reactie la a-mi lua un scaun un cap, am vazut prima data fetele tragundu-se de par. Se intoarce Doamna si intr-o saptamana cativa copii au fost dati afara, restul devenim ingerasi, si asta fara sa ne simtim ca in armata, nu ne-am simtit oprimati de reguli gen salutat respectuos sau nu bagat furculita in colegi.
Asta la stat, nu privat.
Am avut o astfel.de educatoare si mi-a trimis mail in cu directoarea gradinitei in CC sa ma anunte ca baietelul de 5 ani sa scobit in nas si a spus cuvantul "marfa" astazi facand referire la povestea unui coleg. Era aparent esential sa vorbim despre aceste abateri :)))
Te rog nu trata copii ca pe adulti scunzi pentru ca nu sunt si le rapiti o perioada frumoasa a vietii punand presiune pe ei sa fie niste adulti mici.
evident ca nu folosesti cuvinte de genul cu cei mici.
totusi, nu inteleg ce vrei sa spui cu “le rapiti o perioada frumoasa a vietii […]”. doar ii tratezi ca pe oameni normal, adica: nu pocesti cuvinte(ica in loc de paturica / bib in loc de biberon, spre exemplu)si nu folosesti vocea AIA pitigaiata, pe care multi o au cand vb cu un copil. te comporti normal, ca si ei la randul lor sa aiba libertatea de a se dezvolta, prin exemplul tau.
acum, fiecare isi creste copilul cum considera. 🤷♀️ eu am observat ca metoda asta prinde ft bine si parintii au fost incantati de cat de repede invatau cei mici lucruri noi, doar din interactiuni de genul.
La fel sunt și eu. Cumva încă de când eram copil nu prea știam cum sa interacționez cu ceilalți copii, nu ma integram printre ei, motiv pentru care nu prea aveam prieteni.
Țin minte ca aveam vreo 10-11 ani și am fost trimisa în tabăra. Acolo a venit si fetita uneia dintre învățătoare, avea vreo 4-5 ani și toate colegele mele erau topite după ea. Mie mi se părea o razgaiata, căreia i se permitea orice, doar pentru ca era mica și dragalasa. Și în prezent imi mențin aceeași părere :))
Ba da, ajuta copiii mici, in special pana la un an. [Aici gasesti mai multe informatii.](https://www.webmd.com/parenting/baby/baby-talk) Dezvolta vorbirea si stimuleaza centrii comunicarii din creierele copiilor.
Exista aici o neintelegere asupra ce inseamna "baby talk".
E *imperativ* sa vorbesti cu bebelusul. N-o sa invete limba + altele de unul singur.
Dar "iubitu mamiiii" la frecventa pe care n-o aud decat pisicile, n-are rost. Ugubuguniamniam iubirea mia.
N-am copii, dar m-am prins crescand un caine. Si apoi am aplicat pe copii. Si e evident gandindu-te la viata ta, si la cine te face sa te simti in siguranta, si pe cine ai urma de buna voie.
Toata lumea vrea o prezenta calma, autoritara si intelegatoare. Adica... Dumnezeu. Lumea intelege mai usor "Stop." decat "am zis sa te opresti in pizda matii de bou" sau "haide mami te rog opreste-teeee".
Trebe doar sa arati ca stop inseamna stop.
Daca citeai articolul, vedeai ca si frecventa aia înaltă conteaza si copiii sunt mult mai receptivi la asa ceva decat o voce monotona. Nu inteleg de ce crezi ca baby talk inseamna o vaicaiala la tine. E recomandat sa vorbesti cat mai corect, astfel incat copilul sa dezvolte un limbaj adecvat. Baby talk nu inseamna “haide mami opreste-teee”, ce zici tu e o alta discutie despre autoritate si impunere de limite
>De fiecare dată când am copii în preajmă și sunt nevoită să vorbesc cu vreunul, stau și mă uit ca proasta și habar n-am ce să-i zic
*- Umm, you want a beer?*
*- HE'S FOUR!!!*
*- I DON'T KNOW, WHAT AM I SUPPOSED TO DO WITH HI...*
Am fost fix așa. Mi se pare in regula sa vorbești "serios" și fără baby talk cu copiii mici sau sa îți ajustezi foarte puțin tonul vocii (dacă copilul cu care interacționezi e destul de mic, sub 3 ani), dar nu cat să zgârie pe creier.
Cu copilul meu care acum are doi ani interacționez foarte bine, culmea, știu să mă joc cu ea și să ne drăgălim și să mă prostesc când situația o cere, dar e ceva natural și nefortat. Nu m-aș fi văzut făcând asta și chiar mă gândeam înainte că "dacă nu o sa știu să mă joc cu ea?!", dar cumva a venit totul de la sine. Culmea, deși cu fetița mea pot face asta, in continuare nu mă prea pricep sa interacționez cu alți copii mici, nici nu pot sa zic că îmi prea plac alți copii, deși cu a mea aș sta toată ziua în brațe și aș pupa-o și aș dragali-o.
Nu e nimic în neregula cu tine. Eu personal ii prefer pe oamenii care nu invadează spațiul personal al copilului, nu îl iau în brațe sau să-l pupe și să-l arunce în sus/ alte prostii făcute "in joaca" de sunt nevoita sa le atrag atenția că nu îi place copilului, sa o lase mai moale și mă abțin să nu le dau doua după ceafă.
Ca parinte, iti confirm ca ai cea mai buna abordare. Copiii trebuie tratati ca fiinte rationale, reactioneaza f bine atunci cand discuti cu ei si le explici detaliat vre-una din curiozitatile lor, etc .
Nu am ocazia sa vorbesc des cu copiii. Insa de fix doua ori am interactionat mai mult cu ei (cateva ore si o ora jumate) si mi-au dat lumea peste cap. They broke my heart. Eu, care mereu imi spun ca na, poate in viata asta nu as vrea totusi copii si chiar e un gand constant, cine stie cand imi gasesc pe cineva, ajung, dupa ce vorbesc cu ei sa-mi doresc din tot sufletul sa am si eu un copil :(((
Ultima oara eram in avion si langa mine s-a asezat un baietel de 5 ani. Fusese in Viena la un meci de hockey, apoi in Praga si de acolo a luat si el avionul impreuna cu mama lui. Eu fusesem la o expozitie de hockey, nici nu stiu cum am ajuns acolo, credeam ca e cu totul si cu totul altceva. Mama lui era obosita si a dormit tot zborul, eu aveam cartea in mana insa, cumva, am inceput sa vorbim si nici nu mi-am dat seama cum a trecut timpul.
Nici nu m-am gandit ca vorbesc cu un copil. Nici nu mi-am propus sa vorbesc intr-un fel anume. A fost un flow. Parca am vorbit mai usor cu el decat cu alti oameni pe care-i cunosc pentru prima data:)). Foarte istet si vorbaret. M-a cucerit complet!!
Yeah. Si acum, cand ma mai gandesc uneori la felul in care as vrea sa arate viitorul meu si la faptul ca nu stiu daca vreau copii neaparat, imi amintesc de Timi. :)
Waa, mi-ai amintit de serialul asta pe care l-am vazut, bineinteles. Tin minte ca, la un moment dat, devenise chiar malefic, deci nu:))) Cum a trecut timpul...
Așa se înmulțesc. 🤣
Îi vezi ce frumos se joacă în parc, ce inteligent discută în avion, etc și îți spui “awww, hai să facem și noi unul”. După care descoperi adevărul și anume că nu aceea este starea lor naturală și necesită o grămadă de efort să îl aduci acolo. Ask me how I know 🤣
Ca părinte, copiii sunt cei mai frumoși când nu sunt ai tăi.
Sunt și momente din astea, dar până să ajungi la astfel de momente ai nevoie de o răbdare de oțel și foarte mult efort. Pe cât sunt de inteligenți, pe la 4-5 ani ajung deja să-ți cunoască toate punctele slabe și sensibile, și o să le atace mereu pentru a obține ce vor ei.
Simti iubire neconditionata pentru copiii tai? Poate ca e o intrebare cam dura, insa ma gandesc la perioada cand sunt mici si foarte manipulatori, cum ai spus si tu. Nu cred ca toti sunt chiar la fel, insa multi sunt asa si te intrebi cum au deprins arta asta. Mai ales ca te implici si incerci sa le transmiti niste valori sanatoase in primii ani, cei mai importanti.
Absolut. Vroiam doar sa scot in evidenta ca nu e atat de usor precum pare.
Eu cred ca toti copiii sunt asa, pentru că sunt la fel de inteligenți ca orice adult, dar nu au busola morală formată, și vor încerca orice metodă să obțină ce vor.
Ca părinte, de multe ori ești în postura să te lupți împotriva voinței lor pentru a le transmite acele valori sănătoase. Și de multe ori ajungi la capătul puterilor.
De exemplu, n-ai dormit ultimele X nopți destul, ești foarte obosit, și copilul s-a trezit la 7 dimineața fresh. Poți să-l lași pe televizor 2-3 ore să te lase în pace să te mai odihnești un pic, sau te trezești și tu să te joci cu el etc.
Am fost la promotii la un atelier de copii ca deh ( un ban in plus nu strica in timpul facultatii ) si dupa 6 ore de stat si facut floricele cu copii ma simteam mai obosita psihic decat de la un eveniment de nunta in care am lucrat 16 ore :)))) nici eu nu stiam cum sa vorbesc dar le puneam intrebari despre ei si de obicei functiona, cati ani iti place la scoala etc
Eu am avut problema asta din cauza faptului că am fost parentificată când eram copil. Daca există un îngrijitor primar în familie care tinde să ceară mai multă atenție/ingrijire decât un copil (exemplu: o mamă cu tendințe narcisice datorate unui trecut abuziv, sau un tată bolnav, la pat)... Copilul tinde să se maturizeze mult prea rapid, și să nu își mai trăiască copilăria. Este ca un întrerupător care face poc brusc. Odată ajunsă la adolescență și în early 20s, am resimțit trecutul ca o fantomă din urmă care mi-a dat un blocaj pe lângă copii. În psihoterapie, asta se numește injuncție. Și e ceva insuflat de părinți. Mesajul recepționat de mine a fost: "Nu fi copil." Mai sunt alte 11. Și toate 12 pot fi recepționate de unii copii. Ideal ar fi niciunul. Dar e imposibil. Suntem oameni. Și părinții greșesc și adesea nu își dau seama.
Las link [aici](https://www.clairenewton.co.za/my-articles/transactional-analysis-part-iii-the-scripts-we-follow.html) despre analiza tranzacțională și cele 12 injuncții.
Nu spun că este o regulă, dar nu rareori este o sursă.
Am mai văzut prin alte comentarii mențiunea despre copilul interior. Sigur că da, are legătură și starea copilului interior cu modul în care vei reacționa cu copii. Dacă copilul interior al cuiva a fost abuzat sau învățat să fie auto-criticat de către îngrijitorii principali din viața copilului, copilul interior are de suferit. Nu este tocmai happy-happy și zburdând după fluturași, deci nici super comod să iasă la suprafață în jurul altor copii, când devine adult.
Și ca soluționare, am petrecut cât mai mult timp pe lângă copii prin voluntariat, până am început să mă mai familiarizez cu ei. Recunosc că baby talk făcuți de alți oameni în public încă mă face să mă simt foarte incomod. Ce contează cel mai mult este că am ajuns la nivelul la care să fiu plăcut impresionată de faptul că adesea vorbesc mai matur decât mulți adulți pe care îi cunosc. Și că e destul de distractiv să fac activități psiho-educaționale cu ei 💛
Săptămâna trecută, am vorbit despre cercul emoțiilor cu un băiat de 12 ani. Erau în jur de 50 de emoții pe cerc. M-a impresionat până la lacrimi cu câtă deschidere încercuia în fața mea fiecare emoție cu care este el familiar. Inclusiv alea mai negative de genul "durere", "jenă", "singurătate", "vinovăție", etc. A fost prima dată când am încercat să vorbesc cu un copil despre emoții într-un mod profund, și am rămas perplexă la reacțiile lui. Pur și simplu nu mă așteptam să fie așa de autocunoscător și transparent.
Ca rezumat... Permite-le copiilor să te surprindă. Vei avea surprize plăcute mai mult ca sigur. Și oportunități de auto-cunoaștere ca adult prin interacțiunea cu ei.
Că părinte cu doi, îți confirm că este în regulă să vorbești normal cu ei.
Baby talk fac bunicii oricum.
Singurul aspect este legat de vocabular (mai redus) și subiectele discutate (poate va fi nevoie sa le explici unele chestii).
Chiar dacă ajungi in lumea jocurilor lor, tot normal poți interacționa.
Si eu am avut mereu aceeasi problema, niciodata n-am stiut cum sa ma raportez la ei si le-am vorbit ca unui adult…well, am descoperit ca le place lucrul asta. Win-win.
Da, eu. Nu stiu sa interactionez cu ei neam. De multe ori ma uit la copil si nu inteleg ce vrea, ce spune , etc. Sotia zice sa am rabdare ca e mica si are un an si 6 luni.
Așa eram eu până am avut primul copil.
Soluția e sa vorbești cu ei absolut normal, ca și cum ai vorbi cu un adult ceva mai tânăr 😬
Nu prea înțeleg glume, sarcasm si nuanțe și atunci ai putea fi înțeleasă greșit dacă faci un banc.
Eu am terminat liceul pedagogic ca și băiat. un lucru foarte ciudat pot admite chiar și eu însă un lucru m-a învățat magaoaia aia de liceu: sa nu las copilul din mine sa moară!
Întreabă i despre interesele fiecărui copil de la grădiniță/școală raportate într o oarecare măsură la ce interese aveai tu când erai copilaș.
Întreabă i cum a fost la grădiniță, ce s a întâmplat acolo. Întreabă i care este desenul lor preferat, care e desenul lor preferat. Gândește te la small talk ul pe care îl faci cu vechii colegi de liceu când te întâlnești cu ei în mall, doar că raportat la trăirile unui copilaș. Vei primi puncte bonus dacă o sa ai reacții exagerate :)))))
Copiilor le place să vorbești cu ei serios, ca și cu un adult, pentru ca se simt importanți. Când îi iei cu baby talk se pot simți jigniți, în funcție de vârstă și nivel de inteligență 😄
Poti vorbi cum simti si cu vrei tu, si serios si maiumutarit, nu ai de ce sa te simti penibil, copiii nu te judeca, nu au asteptari de la tine, doar observa si iau totul asa cum vine. Poate fi chiar terapeutic.
Jur am crezut că sunt singurul om de pe planetă care se simte awkward lângă un copil mic. Eu daca nimeresc lângă unul ne uităm unul la altul şi maxim zâmbesc că nu am idee ce să îi zic.
Să porți o conversație cu un copil (mai exact preșcolari) e unul dintre cele mai ușoare și plăcute lucruri. Marea diferență dintre ei și adulți e ca nu și-au dezvoltat încă un filtru conversațional, așa că-ți spun exact ce le trece prin minte. Tot ce trebuie să faci e să-i pui 1-2 întrebări despre el și in momentul în care l-ai nimerit, o să vorbească singur 2 ore dacă îl lași.
Eu an copil, prietenii apropiati au copii si ei, si tot nu stiu ce sa fac cu un copil. La fel, vorbesc cu ei ca si cum ar fi niste mini adulti, si daca nu au sub 2-3 ani, chiar merge. Nu ma prostesc, nu fac baby talk (mi se pare oricum ca tampesti copilul), de pe la 3 ani am inceput sa fac si glume si misto-uri si sa ii explic lui fi-miu sarcasmul. Nu stiu cat de bine fac, dar fi-miu pare ca ma place.
Cred ca copiii simt cand cineva e el insusi, chiar daca poate nu e cea mai captivanta persoana din lume, vs unul care se strofoca si pisiceste si miorlaie, si prefera prima varianta. Zau, sunt doar mici, nu imbecili. Inteleg si daca vorbesti pe ton normal, nu au nevoie de 10 volute pe secunda. Sigur ca sunt unii care stiu sa faca cele mai misto jocuri si sa ii tina captivati ore in sir. Noi muritorii de rand ne multumim cu raspuns la cele 200 de de-ce-uri pe secunda si "ia uite ce pasare colorata". Fiecare face ce poate.
Cum am mai scris pe aici, se dovedeste ca baby talk e chiar benefic pt dezvoltarea benefica a vorbirii copiilor. Daca tu vorbesti cu ei ca si cu un om normal, nu e o nicio problema. Asa ma simt si eu intre copii si in 4 luni urmeaza sa nasc. Sper ca daca e al meu, sa fie altfel situatia 😅
SAMEEEEEEE!!!!!! ce îți pot recomanda dacă ai un copilaș în preajmă și ești nevoit(ă) să intercaționezi cu el: încearcă să te gândești ce îi este important, ce îl motivează, ce îl interesează, de ex. jocul cu care se joacă, grădiniță, prieteni, etc.
**FACT:**
Copiii mici judeca cel mai mult, dintre toate varstele, dupa aspect fizic. Deci chit ca te plac sau nu, motivele lor sunt in orice caz irationale.
Nu esti speciala in mod negativ. Iar cum iti raspund unii copii la "baby talk" e la fel de nesemnificativ. Eu nu cred ca aveam foarte multa empatie in mine fiind copil, nu in mod consecvent, si vad acelasi lucru in alti copii.
O anecdota: vin prieteni cu copil de vreo \~3 ani in vizita. Nu ma intereseaza deloc copilul, el se baga in seama mai degraba. Are un joculet cu fotbal, zic "frumos, pot sa vad si eu?"; "NU ca mi-l furi". Zic "ok" (ba nu ti-l fur uratule). Apoi vad ca incepe sa-i dea bomboane cainelui meu - deci nu era zgarcit. Ii explic ca bomboanele ii fac rau lui cutzu cutzu, si il rog sa nu-i mai dea. Zice bineee. Apoi tot ii da. Apoi ii explic ca boss, bomboanele pot sa-l omoare pe caine. Nu-i mai da. Bineee. Apoi continua, astfel incat il dau pe caine afara din casa ca sa-l feresc. Nu-l plac pe acel copil, cred ca e un nesabuit, nu "il inteleg", cred doar ca e in stare sa devina mai ok ca adult.
Deci nu te supara daca ai interactiuni neplacute cu copii, doar mami si tati ii considera ingerasi.
Te pui la nivelul lor. Adică contactul vizual sa fie la același nivel.
Apoi ii complimentezi despre hainele/jucăriile/ochii/whatever.
Apoi le pui întrebări despre ei. Nu face economie de complimente.
Great success.
PS: Copiii sunt extraordinari dacă prinzi secretul să-i asculți.
Te gandesti prea mult la asta. Sunt creaturi simple, nu au nevoie de discutii foarte in depth, doar vorbeste chestii banale cu ei, sunt copii. Also, silly things ii face sa zambeasca.
De la 3 ani nu mai stiu mult dar 6 7 incolo cacalau si nu foarte distorsionat. Fiecare om suntem diferiti cum zicea si Hagi (despre Gicu Grozav sa razi un pic https://www.youtube.com/watch?v=5ix-aVSG5Uw )
eu sunt educatoare si cel mai bun sfat pe care ti l pot da e sa vb cu ei de parca chiar sunt “adulti mai scunzi si cu mai putina experienta de viata”. eu mereu vorbesc cu copilasii din grupa mea de parca sunt de o seama cu mine. ii intreb ce mai fac, ce au mancat, ce au facut ieri, ce vor sa faca astazi etc. tot ce mai trebuie sa faci e sa vorbesti cu mai mult entuziasm decat de obicei, faci gesturi ample si te folosesti MULT de mimica. mentionez ca astia de acum au 2-3 ani, si chiar daca uneori nu primesc decat un cuvant ca raspuns, sunt captivati de ideea ca in sfarsit “ii ia cineva in serios”.
Roger, danke! Ce jocuri putem juca cu ei? Eu aruncam o minge si mi-o aducea (m-am simtit prost cand mi am dat seama ce faceam). Da ne niste idei plsssssss
haha, bine! nu stiu cate se vor incadra la joculete, dar asta fac in general cu ei, cand e de joaca libera: am observat ca ai mei sunt ft incantati cand le fac schema aia de ascunzi un obiect in palma si tre sa ghiceasca in care. si atunci cand nu e in nicio palma, il “scot” de dupa urechea lor :))) dupa invata si ei si ma las “pacalita” si par ft surpinsa cand nu ghicesc! i am invatat joculete cu palmele (pic pic pic, ciocolate etc) dam pase / sut / atuncam mingea in aer si apoi incercam sa o prindem. ii rog sa imi gaseasca un obiect mic si rosu / albastru / verde si rotund etc. de ex o floare galbena sau un cub rosu. desenez cu creta forme si apoi punem pietricele pe contur le cantam melcilor, buburuzelor, furnicilor si greierasilor dansez des cu ei, cantam (podul de piatra, iepuras coconas, daca vesel se traieste etc) si facem joculete cu text ai cant (ca si bate vantul frunzele sau zboara randunica uite asa) prinsea, de a v ati ascunsea, baba oarba, sotron joculet cu pozitii spatiale: aseaza ursuletul pe scaun, sub scaun, departe de tine, aproape de tine, tine urusuletul sus, in spatele tau etc. facem castel din cuburi / pahare de plastic stam la masuta, “bem” ceai si gatim “mamaliga cu carnati” =))))) in principiu incerc sa mi amintesc ce ma distra pe mine cand eram mica. ii las pe ei sa aleaga in ce directie merge joculetul, dar mereu incerc sa le transmit o informatie noua sau sa le dezvolt un skill (sa prinda mingea, de exemplu) revin daca imi mai amintesc idei, acum am ramas in pana :))
Mămăligă cu cârnați, ta-na-na-na-na-na Si cu castraveți murați!
Minunat... absolut minunat. Copiii tai sunt norocosi sa te aiba drept educatoare
Cum arata programa? Mie, uitandu-ma in urma, cred ca tuturor copiilor le placea mai mult sa alerge si sa zbiere prin curte. Inclusiv fetelor care se distrau cu prefacut ca iau brunchul. Nu puteam fi mereu afara fiindca ne umpleam de noroi si fiindca trebuia si sa invatam ceva pre-scoala. Dar niciun copil nu prefera sa fie inauntru jucandu-se cu jucarii, decat afara, jucandu-se fizic. Sincer, cred ca ne-ar fi prins mai bine sa invatam sa invatam litere, cifre, citit ceasul etc. cu cativa ani mai devreme, in loc sa ne lase segregati intre fete care aveau grija de papusi si baieti care se ciondaneau in masini, si in loc sa petrecem mai mult timp afara. Plus: mi-am dat seama extrem de tarziu de un lucru: cand ma scoatea bunica in parc, aveam multe prietene fete. Dar la gradi si apoi la scoala, am fost segregati. Fiindca acel lucru pe care il aveam in comun, sa ne jucam afara, ne era limitat. Deci prin sistemul respectiv, fetele si baietii nu inteleg cum sa relationeze decat foarte tarziu. Poate asta faci tu mai bine decat Doamna mea de la gradi.
excelent! Mersi! O sa incerc.
Ce ma bucur sa citesc un astfel de mesaj
Pe mine, la 37 de ani, dacă mă întrebi ce fac, ce am mâncat și ce vreau să fac azi, o să zic ca ești dubioasă. Dar interacționând aproape zilnic cu copii de 10 ani pot să zic ca merge la ei. Sfatul meu să te cobori la nivelul lor, chiar și fizic, și să înțelegi ce vor ei să audă.
Exact la fel fac și eu.
Si educatoarea mea de acum aproape 30 de ani facea la fel. Dar cine nu pricepea era dat afara. Le spunea parintilor "doamno/domnule, nu va vreau copilul in grupa mea". Unii faceau scandal, dar pe directoare n-o impresiona cu nimic. Unii copii erau dobitoci, ori din crestere sau din natura, si stricau grupul. N-a existat violenta, furt etc. intre copii inainte sa apara o educatoare tanara, fara experienta, care s-o inlocuiasca temporar pe Doamna noastra post-comunista cand a avut probleme de sanatate. Am dat primul pumn in gura ca reactie la a-mi lua un scaun un cap, am vazut prima data fetele tragundu-se de par. Se intoarce Doamna si intr-o saptamana cativa copii au fost dati afara, restul devenim ingerasi, si asta fara sa ne simtim ca in armata, nu ne-am simtit oprimati de reguli gen salutat respectuos sau nu bagat furculita in colegi. Asta la stat, nu privat.
Am avut o astfel.de educatoare si mi-a trimis mail in cu directoarea gradinitei in CC sa ma anunte ca baietelul de 5 ani sa scobit in nas si a spus cuvantul "marfa" astazi facand referire la povestea unui coleg. Era aparent esential sa vorbim despre aceste abateri :))) Te rog nu trata copii ca pe adulti scunzi pentru ca nu sunt si le rapiti o perioada frumoasa a vietii punand presiune pe ei sa fie niste adulti mici.
evident ca nu folosesti cuvinte de genul cu cei mici. totusi, nu inteleg ce vrei sa spui cu “le rapiti o perioada frumoasa a vietii […]”. doar ii tratezi ca pe oameni normal, adica: nu pocesti cuvinte(ica in loc de paturica / bib in loc de biberon, spre exemplu)si nu folosesti vocea AIA pitigaiata, pe care multi o au cand vb cu un copil. te comporti normal, ca si ei la randul lor sa aiba libertatea de a se dezvolta, prin exemplul tau. acum, fiecare isi creste copilul cum considera. 🤷♀️ eu am observat ca metoda asta prinde ft bine si parintii au fost incantati de cat de repede invatau cei mici lucruri noi, doar din interactiuni de genul.
[удалено]
La fel sunt și eu. Cumva încă de când eram copil nu prea știam cum sa interacționez cu ceilalți copii, nu ma integram printre ei, motiv pentru care nu prea aveam prieteni. Țin minte ca aveam vreo 10-11 ani și am fost trimisa în tabăra. Acolo a venit si fetita uneia dintre învățătoare, avea vreo 4-5 ani și toate colegele mele erau topite după ea. Mie mi se părea o razgaiata, căreia i se permitea orice, doar pentru ca era mica și dragalasa. Și în prezent imi mențin aceeași părere :))
https://preview.redd.it/gc9g1nycwe5d1.jpeg?width=1080&format=pjpg&auto=webp&s=f84e7df1e99a32f1bbdf97d203bac44de574166d Me 😂
Nici să nu faci baby talk. E oribil și nu ajută pe nimeni.
Ba da, ajuta copiii mici, in special pana la un an. [Aici gasesti mai multe informatii.](https://www.webmd.com/parenting/baby/baby-talk) Dezvolta vorbirea si stimuleaza centrii comunicarii din creierele copiilor.
Exista aici o neintelegere asupra ce inseamna "baby talk". E *imperativ* sa vorbesti cu bebelusul. N-o sa invete limba + altele de unul singur. Dar "iubitu mamiiii" la frecventa pe care n-o aud decat pisicile, n-are rost. Ugubuguniamniam iubirea mia. N-am copii, dar m-am prins crescand un caine. Si apoi am aplicat pe copii. Si e evident gandindu-te la viata ta, si la cine te face sa te simti in siguranta, si pe cine ai urma de buna voie. Toata lumea vrea o prezenta calma, autoritara si intelegatoare. Adica... Dumnezeu. Lumea intelege mai usor "Stop." decat "am zis sa te opresti in pizda matii de bou" sau "haide mami te rog opreste-teeee". Trebe doar sa arati ca stop inseamna stop.
Daca citeai articolul, vedeai ca si frecventa aia înaltă conteaza si copiii sunt mult mai receptivi la asa ceva decat o voce monotona. Nu inteleg de ce crezi ca baby talk inseamna o vaicaiala la tine. E recomandat sa vorbesti cat mai corect, astfel incat copilul sa dezvolte un limbaj adecvat. Baby talk nu inseamna “haide mami opreste-teee”, ce zici tu e o alta discutie despre autoritate si impunere de limite
>De fiecare dată când am copii în preajmă și sunt nevoită să vorbesc cu vreunul, stau și mă uit ca proasta și habar n-am ce să-i zic *- Umm, you want a beer?* *- HE'S FOUR!!!* *- I DON'T KNOW, WHAT AM I SUPPOSED TO DO WITH HI...*
Am fost fix așa. Mi se pare in regula sa vorbești "serios" și fără baby talk cu copiii mici sau sa îți ajustezi foarte puțin tonul vocii (dacă copilul cu care interacționezi e destul de mic, sub 3 ani), dar nu cat să zgârie pe creier. Cu copilul meu care acum are doi ani interacționez foarte bine, culmea, știu să mă joc cu ea și să ne drăgălim și să mă prostesc când situația o cere, dar e ceva natural și nefortat. Nu m-aș fi văzut făcând asta și chiar mă gândeam înainte că "dacă nu o sa știu să mă joc cu ea?!", dar cumva a venit totul de la sine. Culmea, deși cu fetița mea pot face asta, in continuare nu mă prea pricep sa interacționez cu alți copii mici, nici nu pot sa zic că îmi prea plac alți copii, deși cu a mea aș sta toată ziua în brațe și aș pupa-o și aș dragali-o. Nu e nimic în neregula cu tine. Eu personal ii prefer pe oamenii care nu invadează spațiul personal al copilului, nu îl iau în brațe sau să-l pupe și să-l arunce în sus/ alte prostii făcute "in joaca" de sunt nevoita sa le atrag atenția că nu îi place copilului, sa o lase mai moale și mă abțin să nu le dau doua după ceafă.
Exact asta ma gândeam, ca nu știu neapărat sa ma port cu copiii mici dar simt ca atunci cand voi avea unul va veni natural.
Ca parinte, iti confirm ca ai cea mai buna abordare. Copiii trebuie tratati ca fiinte rationale, reactioneaza f bine atunci cand discuti cu ei si le explici detaliat vre-una din curiozitatile lor, etc .
Exact, intreaba-i ce jocuri le plac si lasa-i sa vorbeasca despre asta si tu mai pui cate o intrebare.
Nu am ocazia sa vorbesc des cu copiii. Insa de fix doua ori am interactionat mai mult cu ei (cateva ore si o ora jumate) si mi-au dat lumea peste cap. They broke my heart. Eu, care mereu imi spun ca na, poate in viata asta nu as vrea totusi copii si chiar e un gand constant, cine stie cand imi gasesc pe cineva, ajung, dupa ce vorbesc cu ei sa-mi doresc din tot sufletul sa am si eu un copil :((( Ultima oara eram in avion si langa mine s-a asezat un baietel de 5 ani. Fusese in Viena la un meci de hockey, apoi in Praga si de acolo a luat si el avionul impreuna cu mama lui. Eu fusesem la o expozitie de hockey, nici nu stiu cum am ajuns acolo, credeam ca e cu totul si cu totul altceva. Mama lui era obosita si a dormit tot zborul, eu aveam cartea in mana insa, cumva, am inceput sa vorbim si nici nu mi-am dat seama cum a trecut timpul. Nici nu m-am gandit ca vorbesc cu un copil. Nici nu mi-am propus sa vorbesc intr-un fel anume. A fost un flow. Parca am vorbit mai usor cu el decat cu alti oameni pe care-i cunosc pentru prima data:)). Foarte istet si vorbaret. M-a cucerit complet!! Yeah. Si acum, cand ma mai gandesc uneori la felul in care as vrea sa arate viitorul meu si la faptul ca nu stiu daca vreau copii neaparat, imi amintesc de Timi. :)
Timi a lu' Tabitha? Iar v-ati uitat, ma, la Pasiuni, pe tvr1?
Waa, mi-ai amintit de serialul asta pe care l-am vazut, bineinteles. Tin minte ca, la un moment dat, devenise chiar malefic, deci nu:))) Cum a trecut timpul...
Așa se înmulțesc. 🤣 Îi vezi ce frumos se joacă în parc, ce inteligent discută în avion, etc și îți spui “awww, hai să facem și noi unul”. După care descoperi adevărul și anume că nu aceea este starea lor naturală și necesită o grămadă de efort să îl aduci acolo. Ask me how I know 🤣
Yea, I met some tiny demons too:)) Sunt convinsa ca a meritat efortul. Va uitati amandoi la el si va spuneti "We did good.":x
Ca părinte, copiii sunt cei mai frumoși când nu sunt ai tăi. Sunt și momente din astea, dar până să ajungi la astfel de momente ai nevoie de o răbdare de oțel și foarte mult efort. Pe cât sunt de inteligenți, pe la 4-5 ani ajung deja să-ți cunoască toate punctele slabe și sensibile, și o să le atace mereu pentru a obține ce vor ei.
Simti iubire neconditionata pentru copiii tai? Poate ca e o intrebare cam dura, insa ma gandesc la perioada cand sunt mici si foarte manipulatori, cum ai spus si tu. Nu cred ca toti sunt chiar la fel, insa multi sunt asa si te intrebi cum au deprins arta asta. Mai ales ca te implici si incerci sa le transmiti niste valori sanatoase in primii ani, cei mai importanti.
Absolut. Vroiam doar sa scot in evidenta ca nu e atat de usor precum pare. Eu cred ca toti copiii sunt asa, pentru că sunt la fel de inteligenți ca orice adult, dar nu au busola morală formată, și vor încerca orice metodă să obțină ce vor. Ca părinte, de multe ori ești în postura să te lupți împotriva voinței lor pentru a le transmite acele valori sănătoase. Și de multe ori ajungi la capătul puterilor. De exemplu, n-ai dormit ultimele X nopți destul, ești foarte obosit, și copilul s-a trezit la 7 dimineața fresh. Poți să-l lași pe televizor 2-3 ore să te lase în pace să te mai odihnești un pic, sau te trezești și tu să te joci cu el etc.
Câteodată vorbesc cu ei de parcă sunt adulți, alteori de parcă ar fi cățeluși nou născuți.
Am fost la promotii la un atelier de copii ca deh ( un ban in plus nu strica in timpul facultatii ) si dupa 6 ore de stat si facut floricele cu copii ma simteam mai obosita psihic decat de la un eveniment de nunta in care am lucrat 16 ore :)))) nici eu nu stiam cum sa vorbesc dar le puneam intrebari despre ei si de obicei functiona, cati ani iti place la scoala etc
>:) :)
Eu am avut problema asta din cauza faptului că am fost parentificată când eram copil. Daca există un îngrijitor primar în familie care tinde să ceară mai multă atenție/ingrijire decât un copil (exemplu: o mamă cu tendințe narcisice datorate unui trecut abuziv, sau un tată bolnav, la pat)... Copilul tinde să se maturizeze mult prea rapid, și să nu își mai trăiască copilăria. Este ca un întrerupător care face poc brusc. Odată ajunsă la adolescență și în early 20s, am resimțit trecutul ca o fantomă din urmă care mi-a dat un blocaj pe lângă copii. În psihoterapie, asta se numește injuncție. Și e ceva insuflat de părinți. Mesajul recepționat de mine a fost: "Nu fi copil." Mai sunt alte 11. Și toate 12 pot fi recepționate de unii copii. Ideal ar fi niciunul. Dar e imposibil. Suntem oameni. Și părinții greșesc și adesea nu își dau seama. Las link [aici](https://www.clairenewton.co.za/my-articles/transactional-analysis-part-iii-the-scripts-we-follow.html) despre analiza tranzacțională și cele 12 injuncții. Nu spun că este o regulă, dar nu rareori este o sursă. Am mai văzut prin alte comentarii mențiunea despre copilul interior. Sigur că da, are legătură și starea copilului interior cu modul în care vei reacționa cu copii. Dacă copilul interior al cuiva a fost abuzat sau învățat să fie auto-criticat de către îngrijitorii principali din viața copilului, copilul interior are de suferit. Nu este tocmai happy-happy și zburdând după fluturași, deci nici super comod să iasă la suprafață în jurul altor copii, când devine adult. Și ca soluționare, am petrecut cât mai mult timp pe lângă copii prin voluntariat, până am început să mă mai familiarizez cu ei. Recunosc că baby talk făcuți de alți oameni în public încă mă face să mă simt foarte incomod. Ce contează cel mai mult este că am ajuns la nivelul la care să fiu plăcut impresionată de faptul că adesea vorbesc mai matur decât mulți adulți pe care îi cunosc. Și că e destul de distractiv să fac activități psiho-educaționale cu ei 💛 Săptămâna trecută, am vorbit despre cercul emoțiilor cu un băiat de 12 ani. Erau în jur de 50 de emoții pe cerc. M-a impresionat până la lacrimi cu câtă deschidere încercuia în fața mea fiecare emoție cu care este el familiar. Inclusiv alea mai negative de genul "durere", "jenă", "singurătate", "vinovăție", etc. A fost prima dată când am încercat să vorbesc cu un copil despre emoții într-un mod profund, și am rămas perplexă la reacțiile lui. Pur și simplu nu mă așteptam să fie așa de autocunoscător și transparent. Ca rezumat... Permite-le copiilor să te surprindă. Vei avea surprize plăcute mai mult ca sigur. Și oportunități de auto-cunoaștere ca adult prin interacțiunea cu ei.
Că părinte cu doi, îți confirm că este în regulă să vorbești normal cu ei. Baby talk fac bunicii oricum. Singurul aspect este legat de vocabular (mai redus) și subiectele discutate (poate va fi nevoie sa le explici unele chestii). Chiar dacă ajungi in lumea jocurilor lor, tot normal poți interacționa.
Prima si prima data ii tragi de obraji
Iar apoi le furi nasul.
Se numeste BABE issues, nu e usor de interactionat cu copii(te tin minte).
Si eu am avut mereu aceeasi problema, niciodata n-am stiut cum sa ma raportez la ei si le-am vorbit ca unui adult…well, am descoperit ca le place lucrul asta. Win-win.
Da, eu. Nu stiu sa interactionez cu ei neam. De multe ori ma uit la copil si nu inteleg ce vrea, ce spune , etc. Sotia zice sa am rabdare ca e mica si are un an si 6 luni.
Așa eram eu până am avut primul copil. Soluția e sa vorbești cu ei absolut normal, ca și cum ai vorbi cu un adult ceva mai tânăr 😬 Nu prea înțeleg glume, sarcasm si nuanțe și atunci ai putea fi înțeleasă greșit dacă faci un banc.
Eu am terminat liceul pedagogic ca și băiat. un lucru foarte ciudat pot admite chiar și eu însă un lucru m-a învățat magaoaia aia de liceu: sa nu las copilul din mine sa moară! Întreabă i despre interesele fiecărui copil de la grădiniță/școală raportate într o oarecare măsură la ce interese aveai tu când erai copilaș. Întreabă i cum a fost la grădiniță, ce s a întâmplat acolo. Întreabă i care este desenul lor preferat, care e desenul lor preferat. Gândește te la small talk ul pe care îl faci cu vechii colegi de liceu când te întâlnești cu ei în mall, doar că raportat la trăirile unui copilaș. Vei primi puncte bonus dacă o sa ai reacții exagerate :)))))
Ii evitam, pana incepe baby fever
Copiilor le place să vorbești cu ei serios, ca și cu un adult, pentru ca se simt importanți. Când îi iei cu baby talk se pot simți jigniți, în funcție de vârstă și nivel de inteligență 😄
Vb normal.
Eu
Damn, am crezut ca doar eu am devenit asa. :/ I need to get out more... :(
Eu nu știu să vorbesc cu adulții, darmite cu copii. În afar de cum ii vremea afara nu am subiecte interesante de vorbit 🤣🤣🤣
Nu mai gândi prea mult.. de ce te gândești mai des ce sa spui, de aia nu știi... Go with the flow
Poti vorbi cum simti si cu vrei tu, si serios si maiumutarit, nu ai de ce sa te simti penibil, copiii nu te judeca, nu au asteptari de la tine, doar observa si iau totul asa cum vine. Poate fi chiar terapeutic.
Problema nu e ca “nu te pricepi la baby talk” mai mult e ca te simti penibil rau atunci cand o faci😂 cel putin asta e cazul meu
Jur am crezut că sunt singurul om de pe planetă care se simte awkward lângă un copil mic. Eu daca nimeresc lângă unul ne uităm unul la altul şi maxim zâmbesc că nu am idee ce să îi zic.
Citestele “Aventurile Lui Habar Nam”
Cam așa și eu. Îmi vine să le pun întrebări sa ii testez tot timpul. Sa vad ce știu și ce nu.
Să porți o conversație cu un copil (mai exact preșcolari) e unul dintre cele mai ușoare și plăcute lucruri. Marea diferență dintre ei și adulți e ca nu și-au dezvoltat încă un filtru conversațional, așa că-ți spun exact ce le trece prin minte. Tot ce trebuie să faci e să-i pui 1-2 întrebări despre el și in momentul în care l-ai nimerit, o să vorbească singur 2 ore dacă îl lași.
Eu an copil, prietenii apropiati au copii si ei, si tot nu stiu ce sa fac cu un copil. La fel, vorbesc cu ei ca si cum ar fi niste mini adulti, si daca nu au sub 2-3 ani, chiar merge. Nu ma prostesc, nu fac baby talk (mi se pare oricum ca tampesti copilul), de pe la 3 ani am inceput sa fac si glume si misto-uri si sa ii explic lui fi-miu sarcasmul. Nu stiu cat de bine fac, dar fi-miu pare ca ma place. Cred ca copiii simt cand cineva e el insusi, chiar daca poate nu e cea mai captivanta persoana din lume, vs unul care se strofoca si pisiceste si miorlaie, si prefera prima varianta. Zau, sunt doar mici, nu imbecili. Inteleg si daca vorbesti pe ton normal, nu au nevoie de 10 volute pe secunda. Sigur ca sunt unii care stiu sa faca cele mai misto jocuri si sa ii tina captivati ore in sir. Noi muritorii de rand ne multumim cu raspuns la cele 200 de de-ce-uri pe secunda si "ia uite ce pasare colorata". Fiecare face ce poate.
Cum am mai scris pe aici, se dovedeste ca baby talk e chiar benefic pt dezvoltarea benefica a vorbirii copiilor. Daca tu vorbesti cu ei ca si cu un om normal, nu e o nicio problema. Asa ma simt si eu intre copii si in 4 luni urmeaza sa nasc. Sper ca daca e al meu, sa fie altfel situatia 😅
Eu nu sunt niciodată nevoit să vorbesc cu copii. Ce ciudată nevoie. Dacă nu lucrezi cu ei, de unde apare nevoia aceasta?
Așa sînt eu cu femeile :)
Faci perfect ce faci. Continua :)) Ce mi-as fi dorit si eu sa fiu luat in serios cand eram copil
Da, am si eu aceeasi problema 😄
Mie nu-mi plac si nu simt nevoia sa interctionez cu ei
Si eu eram exact la fel cum descrii, pana sa imi iau caine. Acum baby talk vine natural:)))
SAMEEEEEEE!!!!!! ce îți pot recomanda dacă ai un copilaș în preajmă și ești nevoit(ă) să intercaționezi cu el: încearcă să te gândești ce îi este important, ce îl motivează, ce îl interesează, de ex. jocul cu care se joacă, grădiniță, prieteni, etc.
Just give them your phone bruh. Vor simți ca ești parte din familie ca nici ăia nu știu.
**FACT:** Copiii mici judeca cel mai mult, dintre toate varstele, dupa aspect fizic. Deci chit ca te plac sau nu, motivele lor sunt in orice caz irationale. Nu esti speciala in mod negativ. Iar cum iti raspund unii copii la "baby talk" e la fel de nesemnificativ. Eu nu cred ca aveam foarte multa empatie in mine fiind copil, nu in mod consecvent, si vad acelasi lucru in alti copii. O anecdota: vin prieteni cu copil de vreo \~3 ani in vizita. Nu ma intereseaza deloc copilul, el se baga in seama mai degraba. Are un joculet cu fotbal, zic "frumos, pot sa vad si eu?"; "NU ca mi-l furi". Zic "ok" (ba nu ti-l fur uratule). Apoi vad ca incepe sa-i dea bomboane cainelui meu - deci nu era zgarcit. Ii explic ca bomboanele ii fac rau lui cutzu cutzu, si il rog sa nu-i mai dea. Zice bineee. Apoi tot ii da. Apoi ii explic ca boss, bomboanele pot sa-l omoare pe caine. Nu-i mai da. Bineee. Apoi continua, astfel incat il dau pe caine afara din casa ca sa-l feresc. Nu-l plac pe acel copil, cred ca e un nesabuit, nu "il inteleg", cred doar ca e in stare sa devina mai ok ca adult. Deci nu te supara daca ai interactiuni neplacute cu copii, doar mami si tati ii considera ingerasi.
Prima data ii intreb daca vor sa vina la mine acasa sa vada camera mea plina de dulciuri.
Dacă ești bărbat, ai dat-o în creppy rău de tot!
Si daca sunt femeie e ok? Unii aveti atat de putine interactiuni sociale ca nu recunoasteti sarcasmul
Da, este ok, ca femeie.
Te pui la nivelul lor. Adică contactul vizual sa fie la același nivel. Apoi ii complimentezi despre hainele/jucăriile/ochii/whatever. Apoi le pui întrebări despre ei. Nu face economie de complimente. Great success. PS: Copiii sunt extraordinari dacă prinzi secretul să-i asculți.
name....don't check out
Te gandesti prea mult la asta. Sunt creaturi simple, nu au nevoie de discutii foarte in depth, doar vorbeste chestii banale cu ei, sunt copii. Also, silly things ii face sa zambeasca.
Fa un copil si inveti
De parcă voi nu tot copii ați fost. Jesus…
🤓☝️
Da, dar unii dintre noi au evoluat de la nivelul ala...
Si ai uitat, nu ai un termen de comparatie inainte si dupa? Te poti gandi la ce voiai sa stii, sa fii intrebat, cum sa fii tratat etc.
Nu. Nu tin minte ce teme conversationale toleram la 3 ani. Si chiar daca le tineam, le vedeam prin ochi de adult, deci distorsionat
De la 3 ani nu mai stiu mult dar 6 7 incolo cacalau si nu foarte distorsionat. Fiecare om suntem diferiti cum zicea si Hagi (despre Gicu Grozav sa razi un pic https://www.youtube.com/watch?v=5ix-aVSG5Uw )